albire dentară Cluj, clinica stomatologică Dent House

Albire dentară profesională în clinica stomatologică Dent House

Un subiect foarte dezbătut în spațiul virtual este legat de albirea dentară profesională. Tot mai multe persoane își doresc un zâmbet mai alb, acum, fiind la modă acel „Hollywood Smile”. Dar, care sunt metodele prin care ne putem albi dinții și care sunt efectele negative ale acestor proceduri?

Albirea dentară se poate realiza acasă cu ajutorul unor produse over-the-counter, adică pe care le cumpărăm liber de pe raftul magazinelor și a farmaciilor sau avem albirea dentară realizată în cabinetul stomatologic sau coordonată de un medic stomatolog.

albire dentară Cluj, clinica stomatologică Dent House

Cum se realizează albirea dentară?

Indiferent de tipul de albire, principiul este cam același: prin aplicarea unor substanțe cu PH acid se demineralizează smațul și astfel, crește luminiozitatea acestuia.

Care este problema demineralizării smalțului?

Smalțul este țesutul dur care acoperă dinții la suprafață, acesta având un rol crucial în rezistența dintelui. În momentul în care noi aplicăm aceste substanțe demineralizante, smalțul suferă, devine mai slab și astfel este mai expus factorilor agresivi din cavitatea orală. Cel mai comun simptom post-albire este sensibilitatea dentară, din cauza expunerii dentinei care este mult mai sensibilă decât smalțul. Nu este chiar atât de rău, aceste efecte sunt cunoscute și astfel se indică aplicarea unor geluri remineralizante ulterior albirii dentare pentru a reface rezistența smalțului.

albire dentară Cluj, clinica stomatologică Dent House

Atunci care este problema?

Albirea dentară realizată cu ajutorul produselor cumpărate la liber din magazin, cum sunt benzile de albit, este periculoasă pentru că pacientul poate să aplice incorect aceste substanțe, pentru un timp prea lung, în zone incorecte, pe suprafețe neigienizate corect și astfel crește riscul complicațiilor dentare și parodontale.

Mai mult de atât, pacienții dorind un zâmbet tot mai alb aplică suplimentar benzile de albit și depășesc limitele de utilizare ale acestora. Albirea dentară este o manoperă ce trebuie realizată, în primul rând, după un consult stomatologic, unde medicul dentist va evalua gradul de discromie (colorație dentară), duritatea smalțului, igiena orală și astfel va recomanda cea mai bună tehnică de albire.

albire dentară Cluj, clinica stomatologică Dent House

Ce face albirea din cabinetul stomatologic?

Albirea profesională a dinților se realizează cu ajutorul unor lămpi de albit care au rolul să activeze gelul aplicat de medic pe dinți. Astfel, dentistul are un control optim asupra timpului de albit, asupra zonelor ce se albesc, asupra cantității de gel și poate proteja țesuturile moi de acțiunea acestui compus. Mai mult de atât, medicul stomatolog realizează o igienizare profesională înainte de efectuarea albirii, pentru a obține suprafețe dentare curate pe care să aplice gelul.

La final, medicul aplică geluri profesionale de remineralizare, de calitate superioară față de cele care se găsesc în comerț.

dr Muresan Ana Maria @ Dent House

Dr. Ana-Maria Mureșan
medic stomatolog – departamentul de stomatologie generală
clinica stomatologică Dent House

Lasă un comentariu

(Comentarii)